„Un om bogat nu este decât un sărac cu bani - W. C. Fields”
Cu un simplu „search” pe google, am găsit zeci de citate despre sărăcie. Însă cel mai potrivit pentru tema aleasă mi s-a părut cel care îi aparține lui W.C. Fields. Din cauza sărăciei mele de cunoștințe, aveam habar despre Fields că ar fi un actor. Atât. Și asta pentru că vag îmi trecuse pe la ureche faptul că jucase într-un film a cărui denumire avea legătură cu un rechin. Este vorba, desigur, de „Rechinul de piscină”. Și atunci am realizat: nu trebuie să mor de foame sau de sete ca să mă simt săracă. Nu trebuie să tânjesc după lucruri pe care nu mi le pot permite ca să mă simt neîmplinită. E de ajuns să tânjesc după cunoștințe pe care nu le am, ca să realizez că da, sunt săracă. De multe ori, mai săracă decât cei pentru care ciocolata e un lux.
Ceea ce vreau eu să spun este că, de multe ori, noi oamenii, îndrăznim să subestimă ideea de sărăcie, să o reducem doar la lipsa unor produse și bunuri materiale care ne asigură existența. Însă, deopotrivă cu sărăcia materială, și cea intelectuală sau spirituală poate fi la fel de dăunătoare. Uneori, chiar mai dăunătoare. De fapt, la un moment dat, vom realiza că toate aceste „tipuri” de sărăcie, dacă le putem numi așa, sunt conectat între ele. Se află într-o strânsă legătură, astfel încât una o determină pe cealaltă.
De câte ori nu am auzit de situații devenite clișeu despre o familie care nu își poate trimite copiii la școală pentru că nu are bani? Rechizitele și hainele și mâncarea și toate cele necesare acelor copii ca să poată studia sunt mult prea scumpe pentru familia respectivă. Astfel, copiii se trezesc „condamnați” unei sărăcii atât materiale, cât și intelectuale. Educația primită în cadrul familiei nu va fi suficientă pentru a o înlocui pe cea oferită de către școală. Și accesul la școală, la informație, la cultură este blocat din cauza lipsei banilor. Este ca un cerc vicios. Apare astfel o formă de incultură care va deveni inevitabil un factor destabilizator al ordinii mondile.
Și din păcate situația acestei familii nu este una izolată. Peste tot în lume există astfel de cazuri. Nu doar România este țara care permite acest lucru. Într-adevăr, în România, rata anafabetismului și a abandonului școlar este poate mai ridicată ca în alte țări ceva mai dezvoltate ale lumii.
Chiar și Grecia, renumită odinioară pentru turismul și prosperitatea ei, a fost lovită de o criză economică puternică ce a determinat-o să fie una dintre țările sărace ale Europei. Încotro ne îndreptăm oare? Nimeni nu știe, nimeni nu ne spune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu